Cum o duc masinile in cartier

Publicat initial pe tudosiei.ro

Ca orice masina, si a mea are cauciucuri, portiere, suspensii si toate cele trebuincioase. Si ale voastre au.

Nu stiu cat si cum sufera ale voastre, dar ale mele si ale vecinilor mei de acasa au probleme. Inca de dimineata!

Urmeaza un fotoreportaj interesant doar pentru cei care se gandesc sau locuiesc intr-un cartier rezidential. Faimos sau nu…

N-as vrea sa credeti ca fotografiile urmatoare sunt vreo vanatoare de vrajitoare. Nici pe departe. Sunt de fapt partea foto a hartzogariei pe care incerc sa o trimit catre cei care ar putea sa ne rezolve niste probleme.

Iata perspectiva de la nivelul solului, acolo unde locuieste masina:

 

“Buna dimineata! Sunt masina lui Marius si trebuie sa ma pun in miscare. Cu atentie, ca sa nu urc pe movila asta de gunoi. Nu ca n-as vedea-o, ca n-am cum sa o ratez: o stiu de mult, de prin iarna, iar acum gramada de gunoi s-a “autosemnalizat” cu niste buruieni destul de inalte incat sa le vada soferul meu…

 

Parcurg cei cativa metri ca sa ies din Topaz. Mi-o iau de doua ori, fix in cauciucuri. Trebuie sa trec insa de limitatoarele de viteza. Frana, opresc, treapta 1, acceleratie usoara la 2000 de ture, consumul instantaneu de pe bord arata undeva intre 15 si 25 de litri… Cam mult, norocul padurii de aproape e ca nu emit foarte multe noxe. Frana ca sa treaca si puntea spate. Gata, a trecut. Primul. Mai vine inca unul si am iesit din Topaz. Iar: frana, acceleratie, 15-25, frana, trece spatele, acceleratie, 15-25, ia uite ca am ocazia sa schimb treapta.

Nu pentru mult, ca la iesirea din Topaz mai trebuie sa franez o data.

Am “coborat”.

Urmeaza inca doua sesiuni de “frana, urc, cobor, acceleratie, 15-25 l, frana, trece spatele, acceleratie, 15-25”.

Intre ele mai avem un obstacol. Acum ceva vreme, adica acum un an si ceva, a crapat cimentul. Strada. A fost ca la placile tectonice. O placa s-a “scufundat” sub cealalta… Funny! intre timp s-au macinat marginile, s-a facut o groapa prin care trebuie sa trec. Urat. Dar daca merg foarte incet… trec si de asta…

 

Trec de falia de mai sus, urc un nou obstacol. Asta e cel mai inalt din cartier…

 

Pana aici a fost bine. Am consumat o multime de combustibil, dar nu conteaza, important e sa ies de aici…

Fac dreapta spre iesire, trebuie sa trec prin Rubin.

Dar mai intai trebuie sa urc o treapta. Mai putin inalta decat cea pe care am coborat-o plecand din Topaz. Dar tot treapta e! O simt in amortizoare. E ca un pumn in plex. Imi iau 4 din astea in fiecare zi aici (2 la plecare, 2 la sosire) si sper sa ma tina cat mai mult. La masina de dinaintea mea amortizoarele au costat 2.400 de lei cu tot cu manopera. Nu-i usor sa fii masina, nu?…

Practic am scapat. Mai am doar doua limitatoare si ies catre celalalt cosmar: drumul pietruit prin padure. Sunt 400 de metri. La 5kmh e usor de trecut. Sa ma inarmez cu rabdare…

Apoi e fun, kilometrul acela asfaltat prin padure, pana la zoo. Unde am si acolo 3 limitatoare, insa sunt dintre cele bune. Nu ma rup. Trebuie doar sa incetinesc. Urcusul pe ele e bland cu suspensiile mele… Si am verificat: daca am exact viteza scrisa pe indicatorul de dinaintea lor, e perfect. Nu sufera nimeni. Nici eu, nici pasagerii…

Pana una alta, iata-ma la marginea orasului… Mi-e groaza de diseara, cand ma intorc acasa, o iau de la capat. In ordine inversa… 6 tevi de fier, 2 trepte mari si o groapa de-a latul strazii. Cam nasol, nu? “

 

(textul de mai sus este, evident, o fabula! Masina nu vorbeste, nu are ganduri si nici planuri. Eu insa am. Si planuri si costuri. Ambele pentru masina!)

Etichete: strada